Sală Nuntă

null
Știm că vrei tot ce este mai bun atunci când organizezi un eveniment. Reușita acestuia depinde de mulți factori, însă locația și calitatea serviciilor sunt cele mai importante. Te întrebi de ce noi? Îți oferim 4 motive, iar restul le putem discuta atunci când ne vom cunoaște pentru prima dată.

Mai țineți minte cum v-ați imaginat că o să fie nunta voastră? Prieteni, familie, un cadru de poveste, muzică bună și elemente unice care să reflecte personalitatea voastră, a viitorilor miri. Chiar dacă primul pas l-ați făcut în momentul în care ați spus DA unei vieți împreună, al doilea pas este să sărbătoriți începutul unui nou drum alături de persoanele dragi vouă. Iar noi suntem aici ca să transpunem dorințele și visele voastre în realitate.

Având 2 săli de evenimente, suntem pregătiți atât pentru nunți de până la 150 de persoane, cât și pentru nunți de până la 350 de invitați. Tot ce trebuie să faceți este să alegeți sala preferată și să ne povestiți cum ați vrea să se desfășoare ziua voastră cea mare, iar noi promitem să respectăm fiecare preferință a voastră.

Tratăm fiecare detaliu cu delicatețe și potrivim fiecare aspect până la perfecțiune. Totul ca voi să aveți parte de o zi de neuitat.

Iar cum nunta voastră este unică, la fel sunt și serviciile noastre. Personalul nostru profesionist și calificat va sta la dispoziția voastră ca să vă asigure o servire de excepție și un meniu plin de bunătățuri. Puteți alege fie dintre meniurile noastre atent selecționate, fie să veniți voi cu o propunere pe care noi să  punem în practică. Orice ați dori să serviți invitaților voștri, noi putem pregăti în bucătăria noastră dotată cu echipament modern, dar nu înainte ca voi să degustați și să aprobați.

De asemenea, asigurăm decorurile pentru sală și aranjăm totul după preferințele voastre, iar sistemul nostru sonor de ultimă generație va asigura o atmosferă perfectă pentru voie bună și dans. Iar pentru momentele de respiro, am amenajat și o mică terasă cu o oază în mijloc, unde invitații vor putea să se relaxeze între două dansuri.

Punem accent pe calitatea serviciilor și dorim să oferim o experiență completă. Tocmai de aceea, vă oferim din partea noastră o cameră matrimonială cu pat pe apă și cu 2 băi pentru noaptea nunții, cât și o cameră la aniversarea de 1 an de la nuntă, plus multe alte surprize.